- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

luni, 13 mai 2013

NEVASTA DE STUPAR



(din arhiva http://forum.stuparitul.com)


Gentziana a terminat Liceul de Chimie. Dar taica-sau nu a vrut sa vanda vaca ca sa plateasca spaga pentru un post nesigur de laboranta la Fabrica de Branza 'DEVIL', de la oras. Insa Gentziana nu s-a consumat prea tare. Ea terminase liceul doar ca sa nu zica lumea din sat ca e proasta si ca sa-si poata gasi si ea unul cu situatie.

Viata i-a dat dreptate. Si-a gasit unul. Fara situatie. Dar fara cazier. Protofil HARALAMBA. Parea baiat de treaba, dar mai ales avea un servici bun. Ceferist cantonier.

Reusise tatal lui sa il plaseze pe felie, fiindca Ciocanaru HARALAMBA (zis Ciochi), ramasese o legenda vie in istoria CFRului chiar si dupa ce trecusera ani si ani de la iesirea lui la pensie. Fusese singurul angajat care nu promovase de pe postul initial timp de 40 de ani.

Cu ocazia iesirii lui la pensie, directorul Regionalei CFR unde isi desfasurase el activitatea neintrerupta si fara concedii, a tinut sa ofere o masa festiva (pe banii sindicatului), ca sa celebreze evenimentul :

"- Tovarasi! Cu deosebita satisfactie si cu nedisimulata mandrie va informez ca tovarasul Ciocanaru HARALAMBA a fost angajatul nostru timp de 40 de ani neintrerupti. El a devenit un simbol al consecventzei profesionale, al perseverentzei, al autoperfectionarii, al atasamentului fatza de locul de munca care l-a format si l-a crescut...Din locul in care a intrat ca ucenic astazi iese la pensie...Cu fruntea sus...Innobilandu-ne si pe noi ca si colectiv...Un adevarat EROU AL MUNCII SOCIALISTE...Care..."

"- Tovarase director!"...intrerupse Ciochi in mod brutal lectura siroaielor de epitete cu atentie selectate si superficialitate mazgalite cu creionul chimic de nuanta mov pe coperta ingalbenita si prafuita a unui registru contabil...

 "- Apa sti ce tovarase director? tat timpu asta pe mine m-o asudat raspunsu la o intrebare pe care mnio fo frica sa o spui cuiva...ca sa nu ma zvanture dreacului afara...Da' io di ce o trabuit sa dau cu ciocanu in rotzale de la cefereu? Ca dora n-o avut gonje, mancale-ar rujina sovietica ?"

Directorul si-a scapat savarina pe pantalonii din material de casmir, culoarea blegului, pardon, bejului, in timp ce ceilalti se innecau de ras pe rand, ordonat incolonatzi...Directorul capatase intre timp culoarea de papriko ungureasca cultivata de greci pentru ciprioti, fiind vizibil marcat de tipul acela de jena pe care il intalnesti doar odata in viatza (de exemplu ca atunci cand te afli intr-un autobuz supraaglomerat din capitala, pe canicula, iar lumea incepe sa-si dea seama ca in diplomat nu ai contracte de milioane de euro, ci duci hartia igienica folosita la 'Nufarul', ca sa scoata petele din ea).

" - Bai dobitocule! tu trebuia sa ciocanesti rotzile vagoanelor ca sa asculti cum suna...daca sunetul era cristalin si lung insemna ca roata nu are fisuri...iar daca suna scurt si infundat insemna ca are fisuri si tu trebuia sa anunti defectul... "

"- Pa daca-mni ziceatz ashe acu pa'zaci de ani..."

"- Tutz guritzo mping ale cari tu piz na rcum..." directorul nu se mai regasea pierzandu-se intr-un dialect arhaic, demult apus, pe care nu il mai intelegea nimeni, dar nimanui nu parea sa-i para rau...

Ciochi a ajuns sa fie considerat cea mai reprezentativa figura a notiunii de 'EROU AL MUNCII SOCIALISTE'. Toti directorii care au urmat se simteau onorati sa dea mana cu 'Legendarul Ciochi'. Asa ca, sa isi angajeze fiul in CFR nu a fost o problema...

...Duceau o viatza ca in Pampas(desi acolo nu au cantoane)...Paradiziaca...Nu plateau chirie, ca doar locuiau in cantonul CFRului. El primea cateva randuri de haine de ceferist in fiecare an (cu care se imbraca si cand era chemat nash la vreo nunta). Se duceau in concediu in fiecare an. Fiindca avea gratuitati pentru toata familia la calatoria cu trenul iar banii nu prea aveau pe ce sa-i cheltuiasca, pentru ca ea purta din camasile si pantalonii lui de ceferist (care, ei ii puneau in valoare bucile iar lui ii mentineau bariera in stare de functionare). Aveau in spatele casei o gradina suficient de mare, in care cultivau cam toate nevoile...Copiii aveau scoala in sat, la doar un kilometru distanta si o mie de metrii apropiere. Prin natura serviciului el era tot timpul acasa cu familia (iesea la intampinare cu steguletul galben dupa ce apleca bariera...mai transmitea telefonic informatii catre Dispeceratul Central, mai verifica starea shinelor...etc). Ea era alintata de el cu apelativul 'Soare Mic si Scump', iar el devenise pentru ea 'Felinarul de la miezul noptii' (pentru ca intr-o noapte fiind betoc si vrand sa braveze in fatza ei, iesise in intampinarea marfarului de la miezul noptii gol pusca, doar cu cascheta de ceferist data pe ceafa, cu un felinar neaprins in stanga si steguletul galben in dreapta...Noroc ca mecanicul de locomotiva nu a apucat sa-i vada bariera in bataia farurilor, fiindca de regula dormea la ora aia). Ce mai...era cam tot ce isi dorise Gentziana de la viata...

Dar, la un moment dat, istoria a inceput sa intoarca filele mai repede decat familia HARALAMBA reusea sa le citeasca...Se auzea cu ochiul liber ca la curbe shinele trosnesc si simteai in cerul gurii cum se-mpute treaba intre linii. Nu de la rahatii care cadeau pe verticala, in jos, din veceurile trenurilor, si se opreau intre linii. Nu, ci de la rahatii care cadeau tot pe verticala, dar in sus, si se opreau in guvern...

Dracul si-a bagat definitiv si irevocabil coada intre rotile dintate ale paradisului lor conjugal, intepenindu-l, cand cativa colegi de servici i-au bagat in cap ideea de a se disponibiliza de la CFR in grup, si sa se apuce cu totii de albine...

Pentru Gentziana a fost un shoc. Dar lui ii intrase in cap ideea ca CFR nu mai inseamna Caile Ferate Romane, ci mai degraba Cara-te Fara Remuscari...
Ea l-a intrebat:
- Dar de ce tocmai apicultura Protofile? De ce tocmai asta?
- Pentru ca apicultura este...cum sa iti explic 'Soare Mic'...Apicultorii sunt o specie aparte...Respectati...Se bucura de o anumita libertate de miscare, nu trebuie sa stea tintuiti locului la acelasi loc de munca...Nu lucreaza pentru altii, lucreaza pentru ei...Sunt impatimiti...de dragoste pentru atat de gingasele fapturi daruitoare de miere...
- Bai Protofile, de unde ai scos tu chestiile astea? Le-ai invatat pe de rost din revista Apicola? Ca pe tine singur nu te duce mintea sa debitezi metafore...
- Da-mi voie sa traduc (continua hotarata Gentziana), corecteaza-ma daca gresesc : deci, apicultura (din punctul de vedere al unei sotii), este afacerea care iti garanteaza ca banii isi vor lua zborul in mod elegant; ii ofera sotului un pretext 'legal' ca sa plece de acasa cu saptamanile fara sa fie obligat sa dea explicatii, sau sa fie plecat de acasa de dimineata si pana seara in asa zisa 'stupina', unde munca nu se termina niciodata si nici nu poate fi verificata; umblatul de nebun pe dealuri cu insecte de care oamenii normali, in mod normal fug, nu te transforma intr-o categorie respectata, dar te transforma intr-adevar intr-o specie aparte - cea a neadaptatilor social...As putea continua pana dimineata Protofile...
- Cum sa te fac sa intelegi 'Soare Mic'...
- Nu ai cum 'Felinare' !

...Dar el tot s-a apucat...A investit banii intr-un pavilion, inventar apicol...teren de vatra...Nivelul de trai incepuse sa scada simtitor iar nivelul saraciei sa urce promitator. Acum plateau chirie si nu mai aveau gratuitati la calatoria cu trenul. Trecusera trei ani de cand nu mai plecasera in concediu...Ii dadea la ala micu (cand il trimitea la scoala), cate trei perechi de ciorapi (vara pe canicula), ca sa nu se vada gaurile. Dar gaurile, curioase din fire, nu stateau nici de al naibii ascunse in incaltaminte, ci se cocotau pe picior in sus ca sa vada si ele lumea. Iti era mai mare dragul sa le privesti in policromie (ca erau pe trei nuante). Fetita facea ora de sport in treningul si adidasii lui frate-so si purta chilotei cu slit...La pachet le punea paine cu margarina si  marmelada, ca mierea trebuia vanduta toata...Banii nu ajungeau intotdeauna pentru cate rame si ceara si...cate si mai cate zicea el ca ii mai trebuiau...

Cat despre romantism...cui sa i se mai planga saraca, ca ii era si rusine in ce hal de dezinteres ajunsese el din cauza oboselii. El cupla compresorul pe sforaitul ecologic in timp ce era inca in cadere spre pat. Gentziana a trebuit sa schimbe toata vesela din sticla sau portelan cu cea din plastic, sa dea gauri si sa bata cuie in politze ca sa le lege cu sfoara. Ca de la vibratiile produse de sforaitul lui din timpul noptii le gasea pe toate cazute, atarnand. Si ea le punea la loc in fiecare dimineata...Se intorcea in pat din 15 în 15 minute. Ca sa nu surzeasca numai de o ureche. Intr-o seara, simtindu-se singura si trista, cu el forand langa ea, l-a trezit si l-a rugat sa o mai mangaie prin par, cum facea inainte de a fi stupar. El a mormait ceva intraductibil(pentru cei sub 18 ani), si cand ii plonja o grebla-n freza incepu sa o ia la descapacit...Dupa 2 minute ea i-a zis:
- Sti ce? Mai bine lasa. Ca imi produci matreatza...Altadata, ca sa reuseasca sa il resusciteze, i-a venit o idee nastrusnica. A strigat:
- Furtishaaag in stupinaaaa !

A trebuit apoi sa plateasca doi zidari ca sa refaca peretele dormitorului si gaura din spatele usii, pe unde iesise el (de atunci el nu se mai da jos din pat inainte de a deschide ochii. LARG). Cu o alta ocazie, stiind ca lui ii plac produsele apicole, (dupa ce s-a convins ca copiii adormisera in camera cealalta), s-a dezbracat de tot, a pus o folie peste pat si s-a uns toata cu miere. S-a intins si l-a asteptat. Dimineata cand s-a trezit era toata numai cosuri si jubre de la intepaturile insectelor ce napadisera pe ea din cauza mierii (el ramasese peste noapte la unul din colegii stupari).

Incepuse sa se simta tot mai abandonata si sa se intrebe oare unde gresise? Se inselase in privinta lui Protofil? Atunci cand l-a cunoscut si s-a maritat cu el era un alt fel de om. Stuparitul il schimbase. Nu stia cum erau altii afectati de reconversia profesionala, dar pe el stuparitul il  transformase intr-un om pe care ea nu il mai recunostea si pe care nu il mai intelegea...

- Sper ca ti-ai dat seama ca 'dalta apicola' nu se incarca ca stiloul...Sa-i bagi varful in 'cerneala' si sa strangi apoi din pompitza ca sa o umpli!
Ea facuse precizarea asta fiindca  nu era prima data cand el se intorcea din pastoral manjit cu laptisor de matca pe slitul pantalonilor, si se gandea ca el, in prostia lui, s-o fi straduind sa invinga oboseala cand vine acasa si vrea sa...se mentina in forma.

Intr-o dimineata, cand isi sorbea cafeaua in curte, mangaiata de razele soarelui, o albinuta asezata pe o muscata din ghiveci ii bazai ca ar trebui sa se lanseze intr-o intempestiva vizita de lucru pe pastoralele patriei...

Zis si facut. Dupa cateva telefoane discrete se indrepta glont catre nesfarsitele pasuni de salcam de la Calafat...Ajunse dupa amiaza. Se descurca de minune si cu un elan de care nu se credea capabila. Gasi pavilionul si stupii. El nu era la pavilion. De fapt nu era nici unul din stupari prin preajma. Instinctul ei feminin deveni feroce. Adulmeca aerul cald de luna mai ca o felina si porni sa cerceteze imprejurimile vecine si prietene precum o iscoada apasha...

Intr-un sat limitrof de curbura functiona fara autorizatie (dar cu sprijinul din umbra al primarului), un bar de seara cu program de dansuri exotice si striptis, sugestiv intitulat 'Frecush la Bara'.

Cand intra o fulgera. Protofil statea cu doua produse apicole cu borcanele mari, in poala. Curgea mierea din ele ca erau descapacite rau.

Gentziana scapa un oftat cu gabarit depasit. Protofil scapa o fasaita emotiva de intampinare. Gandi un gand negandit inainte: "- Cum ceara si parafina ma-sii o ajuns pana aici?"

De la degetele picioarelor in sus, Gentziana simtea cum un grup compact de draci, complet echipati de lupta si cu mastile apicole trase pe figura,  incepusera sa se catzere pe tibie si peroneu la deal...

- Deci astea sunt fundurile europene pe care vrei  tu sa le accesezi? Pai tu te mai incadrezi ca varsta pentru asa ceva? Pentru produse apicole de genul asta iei tu banii din casa maa? De aia imi tot spui tu mie ca se scumpeste inventarul apicol? Ce? O intrat tzara asta in penurie de curve de le creste pretzu?...

- Soare Mic! Stai sa-ti explic...Astea sunt BIO, ca sunt romanesti...si sunt doua la pretz de una...Da' nu e ce pare a fi (incerca sa dreaga Protofil busuiocul )...

Grupul de draci ajunsesera la subsiorii Gentzienei. Se pare ca dracul care ajunsese primul in bratul drept avea mai multa personalitate, ca a curentat-o scurt, de i-a sarit bratul cu papornitza cu fund de lemn luata de la artizanat direct in buza superioara plasata inferior, sub nasul lui Fil(din Protofil ramasese numai Fil, ca PROTEZA o zbughise doua mese mai incolo, intr-un pahar cu tuica de Zalau de 50 ge grade).
Filu se bucura in secret, pentru ca in sfarsit reusi sa isi dezinfecteze proteza, GRATIS, (i se stransesera printre dinti perishori de la produsele apicole nefiltrate consumate noptile trecute).

Intalnirea l-a marcat pe ProtoFilu pe viata. Pentru ca in urma paliturii s-a ales cu o buza de iepure de Calafat, de toata frumusetea. Realitatea este ca...tot raul a fost spre bine. Arata mai fotogenic cu buza de iepure decat cu mustata.

Filu ar fi vrut sa ia altitudine, sa se impotriveasca, dar simtea ca ar fi reusit doar cu propriul deces.

Ea l-a infascat brusc si cu simt civic de o ureche. El a ajuns in pozitia de riposta. In genunchi. Si uite asa l-a tarat afara din local, in aplauzele celorlalte sotii sosite in misiuni de recuperare pe frontul de sud, si in suspinele inlacrimate ale fundurilor euro-romanesti ramase neaccesate si ale produselor apicole ramase nedegustate de vajnicii ceferisti deveniti apicultori...

Ajunsa acasa, Gentziana a preluat in propriile maini fraiele afacerii. A disponibilizat albinele din pavilion cu pavilion cu tot, pentru insanatosirea bugetului familial. I-a anulat lui Fil carnetul de pastoral, detasandu-l disciplinar la stuparitul stationar. Fiindca ea se simtea mai sigura asa. Il putea supraveghea mai indeaproape. Si pentru ca vara nu-i ca iarna, si nici stationarul nu-i ca pastoralul, i-a gasit ea de lucru, in paralel. Holoangar la o echipa de zidari ce lucrau duminica si in sarbatorile legale. Pe factura. La negru, tot restul anului. Tragea la funie galeti de mortar si bucati de BCA de ii venea acru-n ceru gurii si facea spume-n capu...scarii. Cand nu avea scripete si trebuia sa alimenteze meseriasii pe scari, era momentul cand incepea sa injure clipa cand i-a incoltit ideea de a pleca din CFReu si l-o mancat in gaoaza sa se faca apicultor...

PS. Sfat catre tinerii care vor sa se apuce de apicultura si nu au apucat sa spuna DA in fatza Ofiterului Starii Civile: mai intai faceti TESTUL. Nu testul BARZA. Testul cu albina. Puneti-i viitoarei, o albina pe spate cand ea nu e atenta. Daca se umfla la voi inseamna ca e rea de musca si alergica. In acest caz prezentati-va la Ofiterul Starii Civile pentru a spune un NU raspicat. Altfel, va veti confrunta cu o drama: ea va va cere sa alegeti intre ea si albine. Iar voi la albine nu veti putea renunta!







Damblarin

Niciun comentariu: