- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

miercuri, 10 august 2016

Balada unui Tyyip, Erdogan


Neo - Sultan




Nu sunt Kemal, nici Ataturk,
Deşi n-am barbă, sunt sultan;
Unul formal, dar mă descurc,
Şi-o să trag Crucea-n iatagan;
Să nu-mi ziceţi mie Erdogan,
De n-or înmărmuri ghiaurii,
În sfânta zi de Ramadan.



Pe Gulen o să-l Futhullah
Când l-or preda americanii,
De nu, mă jur pe bunu Allah,
Că-n bazele NATO, căpitanii,
Vor chiţcăii ca şobolanii
În jurul porcului tăiat;
Căci voi stârpi pe toţi golanii.



Când Semiluna va să reînvie sângerie,
Minaretele vor fi baionetele noastre,
Cupolele lor, coifurile noastre,
Moscheile, cazărmile noastre,
Şi credincioşii, soldaţii nostri”;
Nu trădătorii de pucişti, organizaţi ca proştii,
O decretez, pe legea mea, ca să se ştie ! ………………



Unde ați mai pomenit voi democrație seculară
Într-un sistem despotic, islamisto-fundamentalist ?
Nu vedeți că Occidentul cu a lui filozofie a dat-o-n bară,
Iar Europa-i crăcănată de la hemoroizii grupați în chist ?
Pentru renascentiştii cu o societate deschisă ce poate fi mai trist ?
Eu în schimb, pentru Turcia am un măreț proiect de țară,
După ce curăț Califatul de gulenişti şi-i dau pe modernişti afară.



NEO - OTOMANISMUL conservator islamist pornit de la Strâmtori,        
Cu vulpoiul de Ţar, Putin şi Iranul atomic, new entry în harem,
Le-o spun acum peltic infidelilor şi celor cărora le-am repetat de multe ori:
Va fi o poveste de succes, ce va stârni adesea groază şi fiori, în tandem;
Când pe Europa, pe NATO si pe America îi vom avea la kerem.
Căci din Ankara spre Balcani, Caucaz şi până în Vladivostok, 
Toată stirpea turcică unită, va deveni un paşalâc, de luptători ! 




Ce semiluna mea ?!?!




Damblarin

Niciun comentariu: