- Iexistă o iexplicație !

Lumea vazuta prin ochi de damblarin este o lume incarcata de un umor negru si acid, care sanctioneaza anormalul si grotescul din societatea contemporana. Materie prima, neprelucrata, exista din abundența în jurul nostru. Dar nu este vizibila decat pentru un ochi antrenat. Ochi de damblarin...

Cititorii mei dispun de un acut si rafinat simt al umorului. Iar tu esti unul dintre ei. Pacat. Vei regreta. Pentru ca vei deveni dependent !

joi, 6 august 2015

TSUNAMI-UL ARGINTIU





Pe când încă nu exista lumea, doar tăbliţele de la Tărtăria, o veche profeţie emanată de Mama Omida, avertiza:

"Că când jenieraţîe lu' 'Baby Boom' o să iaşe la pensîie, o şă să porneşte de la capetiele pământulu 'Ţunamiu Arjăntiu', pă tăte planeta !" (încheiat citatul)

Termenul 'Baby Boom' vine de la generaţia de bebeluşi care, acrindu-se de dulciuri şi fiind în căutare de altceva, au sfârşit prin a găsi prezervativele ascunse de părinţii lor în dulap după cel de Al Doilea Război Mondial şi le-au umflat până au făcut 'Bum'. Astfel, în lipsă de suficiente prezervative, s-a declanşat o creştere a natalităţii sportive. Că ştiţi cum e, unora le plac ouăle umplute, altora, ouăle golite...Chestia asta este ca şi sinuciderea, dacă nu o faci la vremea ei, apoi degeaba o mai faci, că e prea târziu.

De atunci, cam de după război, au apărut şi primele saltele cu spumă cu memorie. De la cuplurile de week-end, care trudeau din greu, lăsând spuma pe saltele în aşa hal că îşi amintesc şi la bătrâneţe de ea.
Anal iştii care se întrec în a-şi da cu părerea despre viitor fără să-i întrebe nimeni, vrând să ne aburească până la condens, fac proiecţii şi analize fără reactivi.

Am avut neşansa să stau şi eu de vorbă cu un astfel de specimen :

Anal istu: - Luaţi loc domnu Damblarin, nu pot să vă spun cât de onorat mă simt că aţi păşit în analiticul meu (aşa îmi alint eu biroul), cu un subiect atât de incitant cum este 'Tsunami-ul Argintiu'. Să ştiţi că sunt un mare fan al blogului dumneavoastră, ar fi un mare păcat dacă v-aţi opri din scris, că am rămâne noi, ăştia,...intelectualii vulgari, fără reprezentant în lumea genului pamfletar şi ar râde toţi de noi, în loc să râdem noi de ei toţi...Mă înţelegeţi...?
Damblarin: Da, mulţumesc de aprecieri, dar să revenim la subiectul principal...
A: - A, da, desigur, 'Tsunami-ul Argintiu', cunoaştem şi noi...

Între timp începuse să-i sune telefonul mobil.

A: - Cine mama lu' proces verbal mă sună la ora asta cu tupeu ? A, e nevastă-mea, ţine neapărat să-mi chiureteze nervii, că suntem în proces de divorţ, partajare de bunuri, alea, alea, numai puţin, să o rezolv pe scorpie şi revenim...

Anal istu era personificarea unei vieţi zbuciumate. În copilărie obişnuise să se rebeleze la tac'su tot timpul. Până i-a cedat ăla alocaţia. La 20 de ani s-a apucat de tras de fiare şi de luat steroizi. Dar în loc să-i crească masa musculară i-au crescut nervii. Băga în el toate borhoturile în speranţa că o să-i crească şi lui muşchiuleţul ţigănesc ca la negri. Când se erupea el la veceu, intra instalaţia sanitară în grevă şi revendica mărire de diametru, ca să nu se înfunde.
După ce a încercat să intre la o facultate de teofilie şi a fost respins pe motiv de religie nestrămoşească, a cochetat o perioadă cu muzica 'rap' instrumentală. Apoi şi-a tras un S.R.L specializat în 'analize şi proiecţii independente de audit financiar'. S-a dus de Paşte la contabil să se spovedească. După ce l-a ascultat, contabilul a intrat în şoc anafilactic şi nu a mai reuşit decât să îngâne stins:" - Ai fost la 'Înviere', mă mortule ? ". El s-a curăţat în urechi cu aţă dentară, ca să nu mai audă ce spune gura lumii şi a plecat uşurat.
La 40 de ani s-a împiedicat de un capac de canal care lipsea şi i-a căzut trapezul cu baza mare în jos. Îşi purta guşa proaspăt nebărbierită şi a ajuns un tip foarte consistent. Fiindcă se sătura lumea repede de el şi cerea lămâie. Ca să scape de greaţă...

A: - Auzi tu, ia tu tot şi rămâi în ţara asta unde nici hârtia igienică nu mai are perspectivă, că eu plec...Nu contează unde, important e să trec graniţa...Auzi tu, te-ai declarat văduvă pe la unii şi pe la alţii, cât timp eu eram încă în viaţă, ai ? Aha, fiindcă eram mort de beat mai tot timpul ! Hai că eşti tare ! Cum ? Dintr-o dată te interesează volumul tranzacţiilor ? Păi pe tine te interesa numai volumul care îţi ajungea-n profunzime...Ce-i drept, ce-i frumos nu se discută, da, doar se execută,...ştiu...

D: - 'Tsunami-ul Argintiu' vă mai spune ceva ? (încercai eu timid să readuc în discuţie topicul de interes).

A: - Da, ştii ceva tu ? Fiecare provincie istorică are handicapul ei. Tu eşti handicapul provinciei tale. Hai, te-am pupat pe ganglion, ne auzim altădată. Că am un client important la mine în birou ! (şi trânti telefonul pe birou). Domnu Damblarin, mă scuzaţi că mă lăsai luat de val, dar femeia asta e aşa de al dracu, că poartă tampoane 'Always cu aripioare de rechin' !
Da, deci, 'Tsunami-ul Argintiu', carevasăzică e o metaforie. Ştiţi, explozia demografică de după al doilea război. Ei bine, nu doar la noi, ci în toată lumea, lumea civilizată, Occidentul vreau să zic. Ei bine, valul ăsta uriaş, ca un tsunami de ăla, este produs de flatulaţiile beşinoşilor care au încărunţit (că de aia îi zice argintiu), şi care, ieşind la pensie toţi odată (că aici e buba, mă-nţelegeţi, că iasă mulţi, foarte mulţi, dintr-odată la pensie) şi încep să emită pretenţii la o viaţă mondenă pe banii altora. Dar gâdileala maximă iese de aici: cine o să le plătească pensiile dacă nu mai e cine ?
D: - Am înţeles că datorită unei rate a fertilităţii foarte scăzute, o rată a mortalităţii infantile printre cele mai mari nu doar din Europa, ci chiar din lume, înregistrăm un spor de natalitate atât de negativ încât România se depopulează cu vreo 22 de procente până în 2050, când populaţia va fi scăzut cu aproximativ 4 milioane...
A: - Păi cu un guvern ucigaş în serie ca ăsta, sigur că mor copiii pe capete. Dacă mai rămâne mult PSD-ul la guvernare, eu unul nu mai m-aş hazarda la predicţii până în 2050, pentru că predicţiile pentru România se vor opri undeva prin 2030, ca şi calendarul mayaş în 2012.
În ceea ce priveşte depopularea României treaba e cu dublu skepsis. Staţi să vă traduc eu analitic, printre rânduri. Depopularea înseamnă de fapt pularea prin depouri de către o specie desprinsă mai degrabă din Epopeea lui Hammurabi decât de pe columna lui Traian...
D: - Epopeea e a lui Ghilgameş, Codul este a lui Hammurabi...
A: - N-are contează, că tot de prin zona aia se trag. Deci, după cum spuneam, ăştia se-nmulţesc, în timp ce românu neaoş stă la televizor şi scuipă seminţe nefertile, în loc să scuipe de alea fertile, ca să facă copii plătitori de pensii. Ăştia cu codu lu' Ghilbalmeş nu se califică nici pentru şomaj, pentru că o parte din ei nu se află în nici o evidenţă, darămite să lucreze şi să plătească pensii la români. Vă spun, lumea nu bagă de seamă încotro alunecă lucrurile, pentru că pe fiecare îl interesează mai mult viitorul imediat, ziua de mâine, nu predicţiile pentru viitorul mediu şi lung. Nu contează cât de mult pompezi acum în sistemul de pensii de stat. Când va veni vremea să îţi iei pensia în România, toţi vor da vina pe sistem. Iar tu, cotizantule naiv, vei rămâne cu buza umflată ca după o extracţie fără anestezie... Vă spun, în perspectiva următorilor 15 - 20 de ani, va fi, ştiţi cum ? Măcel ! Notaţi-vă cuvintele mele cu data de azi (şi o să semnez): "Până şi ciulinii Bărăganului vor începe să se rostogolească spre vest !". M-aţi înţeles ?
D: - Păi atunci care e concluzia, cum putem să ne punem la adăpost din calea acestui Tsunami Argintiu ?
A: - O modalitate ar fi pensiile private nesimţite. Dar câţi îşi pot permite aşa ceva ? Eu vă recomand ca, până încă mai aveţi sevă, să vă lipiţi de un sistem de pensii din Occident. Acolo, dacă cotizezi un număr minim de ani (minimul acesta variază de la ţară la ţară), puteţi primi la vârsta pensionării o pensie ce tinde să devină egală cu minimul pe economie. Dacă nu mă înşeală memoria, în Belgia salariul minim pe economie este de 1500 de euro.
Sigur, Tsunami-ul Argintiu va lovi peste tot. Dar Occidentul dispune de alte resurse decât România şi ei vor putea drege busuiocul cât timp încă mai pute frumos. Pentru că una e să lovească un val uriaş în infrastructuri consolidate cu beton armat şi alta e să izbească în bordeie de chirpici legate cu aţă de mămăligă...


Damblarin

Niciun comentariu: